Te rog frumos să nu rămâi însărcinată din greșală, dar….dacă tu totuși asta ai de gând s-o faci, atunci măcar pregătește-te din timp și ai grijă de sănătatea dinților tăi! Să nu ajungi, însărcinată la 8 luni, umflată, vineri noaptea la urgențe stomatologice. Nimeni nu îți va putea rezolva problema fiindcă nu ai voie la raze, anesteticele îți sunt interzise, antibioticele potrivite sunt interzise și majoritatea antialgicelor îți afectează sarcina. Tu rămâi cu suferința !!!
Chiar, pentru a nu ajunge în această situație, te rog să urmărești sfaturile mele :
TU să mergi la un dentist, fă-ți un film mare, despre toți dinții (OPG) acest film îți va fi de folos și în timpul sarcinii. Stomatologul tău te va pregăti, din punct de vedere stomatologic, pentru perioada următoare. Va elimina toate focarele de infecție din cavitatea bucală, va extrage eventualele rădăcini sau măsele care oricum nu îți mai sunt de folos, îți va scoate măselele de minte, care cauzează mereu doar probleme, îți va curăța și obtura toți dinții cariați și îți va face și obturațiile endodontice (scosul nervului) eventual necesare. Toate acestea durează cam 3 luni, deci, porneștete din timp!!!
Ia cu tine și tăticul, nici lui nu îi va strica, ba chiar din contra…..pentru că :
Toți aparținătorii și oamenii care vor fi în legătură apropiată cu bebelușul tău, prezintă un focar de infecție pentru El/Ea. Bine înțeles că nu intenționat sau cu reavoință dar, mai repede sau mai târziu vor linge un biberon căzut, o linguriță măzgălită sau dau un pupic pe gura bebelușului și iată…. l-au și contaminat cu bacteriile din gura proprie.
Așa că, pune piciorul în prag și fă obligatorie sănătatea familiei !!!
Consumă un kilogram de fructe, zilnic, vei observa cum vei deveni strălucitoare de sănătate. Story : Eram studentă la facultate în Germania când am rămas însărcinată cu primul meu copil. Trăiam din bursa de la facultate, deci mult sub nivelul de trai. Nici vorba ca să îmi permit cumpărarea vitaminelor destinate gravidelor. Dar…… și pe vremea aceea existau fructe ieftine. Atâtea am cumpărat și mâncat zilnic că îmi era deja scârbă și de nenea care le vindea, dar le-am înghițit pentru scopul nobil
Consumă cât mai multe alimente organice, bogate în nutritive, bebelușul tău îți va consuma totul din organism pentru a-și construi propriul corp. Dacă nu ai rezerve, atunci nu va avea din ce să ia decât din corpul tău!
Nu te speria dacă apare gingivita acută (sângerarea gingiilor) pe peioada sarcinii. Echilibrul tău hormonal se dă peste cap și poate apărea sângerarea gingiilor. Este ceva absolut normal, este la cine apare și este la cine nu (eu nu am avut). Trebuie să știi că aceasta nu este o stare patologică, problema va dispare după nașterea copilului tău. Important este să eviți paradontoza. Așa că, fă bine și caută-ți un paradontolog, mergi la o curățare profesională din 3 în 3 luni și vei observa că totul se poate ține sub control.
În momentul nașterii, copilul tău, deja are în maxilă și mandibulă 20 de dinți de lapte și 4 dinți permanenți, sub formă de muguri. Dă-le șansa acestor dinți să se poată dezvolta sănătoși și puternici, dar nu pe seama Ta!!! Nenumărate mămici vin la cabinetul meu cu povestea de….. în timpul sarcinii mi s-au distrus toți dinții…. DA! Pentru că, ne având rezerve, bebelușul tău, a sustras calciul necesar de unde a putut, adică din corpul tău. Să nu ajungi aici! Și să nu ai impresia că cei 9 luni țin doar 9 luni. Urmează perioada de alăptare când , la raze deja poți merge, dar nici atunci nu poți lua antibiotice, antialgice și nu poți primi anestetice fiindcă, prin alăptare, o mare parte din aceste substanțe chimice intră și în organismul bebelușului, iar asta sigur nu îi dorești, doar pentru că tu nu ai fost în stare să te pregătești din timp pentru această perioadă al vieții tale. Asumă-ți responsabilitatea pentru faptele tale, oricum, tu ești responsabilă pentru sănătatea copilului tău! Și încă vre-o 20 de ani tot tu vei rămâne dar despre asta, mai încolo….. Consideră-ți sarcina ca pe o construcție de casă. Asigură-te că ai suficiente cărămizi pentru ca el/ea să aibă șansa de a își construi un corp sănătos, să nu consume cărămizile tale pentru că și tu ai nevoie de ele. Dacă nu îi asiguri cărămizile lui atunci nu va avea de ales, va lua din ale tale.
Nu uita nici de lactate, ele conțin o mulțime de calciu, care este tot esențial pentru dezvoltare.
